French Macarons (Macaroons) – prima incercare

Reclame

De asta vara, cand am avut o cerinta foarte insistenta, ma tot gandeam sa-i fac. Dar, stiti cum este, ba n-am avut una, ba n-am avut alta… ba n-am avut dispozitia necesara. Atunci cand am avut pofta, am luat la bucata. Insa sunt foarte scumpi: $1.75 bucatica. Asa ca, intr-o seara, am cautat pe internet o reteta in care sa am cat de cat incredere si m-am apucat de treaba. Nu sunt greu de facut, credeti-ma. 
Va provoc sa incercati!

Reclame

Ingrediente
– 140g albus (4 oua mai mari sau 5 mai mici)
– 70g zahar tos
– colorant alimentar gel (optional)
– 120g faina de migdale (sau migdale macinate prin masina de nuca)
– 230g zahar praf
– un varf de cutit sare

Pentru umplutura:
100g ciocolata
75ml frisca lichida
sau, pur si simplu, Nutella

Cateva mici secrete (pe care le stiu toti cei care fac Macarons) ­čÖé

– toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei
– toate cantitatile, inclusiv albusul, trebuie sa fie conforme cu reteta
– albusurile sa fie de la oua mai vechi de 2-3 zile
– cuptorul trebuie sa fie la 150C
– tava trebuie tapetata cu hartie de copt
– faina de migdale si zaharul praf trebuie sa fie cernute inainte de cantarire
– cand se introduce faina de migdale in albus, compozitia trebuie omogenizata cu grija si doar atat cat este necesar (o sa revin)
– este bine sa fie facuti aproximativ de aceeasi marime
– dupa ce i-am asezat in tava este important sa lovim tava de masa, de cateva ori, pentru ca sa iasa aerul din macarons si sa se estompeze motul de deasupra
– inainte de a-i introduce in cuptor, este important sa-i lasam pe tava cel putin 20 de minute
V-am dat acest link, dar acolo nu este specificat acest timp de asteptare. Pot sa va spun insa, din propria mea experienta, ca mie mi-au iesit mai frumosi cei din a doua tava si nu am avut chiar nici unul crapat. In prima tava am avut cativa crapati usor la suprafata. Cei din a doua tava au asteptat cuminti pana cand cei din prima tava s-au copt, deci aproximativ 20 de minute.
– este important sa se stie cand sunt copti, pentru ca daca ii scoatem mai repede se rup, partea de jos ramane lipita de hartia de copt, iar daca ii lasam mai mult se crapa
– unii sustin ca umiditatea si temperatura din casa joaca un rol important in reusita, asa ca incercati sa-i faceti cand umiditatea si temperatura din casa nu sunt prea ridicate

Acestea fiind zise, sa trecem la modul de preparare:

Se preincalzeste cuptorul la 150C si se tapeteaza tava (sau tavile – mie mi-au trebuit 2 tavi mari) cu hartie de copt (eu am avut folie de silicon).
Se bate albusul cu cele 70g zahar tos. Cand este gata, se adauga colorantul si se mai mixeaza un minut. Eu am avut doar culoarea galbena sub forma de gel. 

Faina de migdale, sarea si zaharul praf se trec prin sita (se cern), daca se poate de 2 ori. 

Se adauga faina de migdale/sarea/zaharul pudra in albus, rand pe rand. Se omogenizeaza cu grija, de la exterior spre interior. Este important ca toata faina sa fie incorporata in albus, dar compozitia rezultata trebuie sa ramana pufoasa, nicidecum lichida. Unii spun ca sunt necesare cam 50 de miscari. Eu nu le-am numarat.

Se umple o punga de ornat si se aseaza cate unul, pe hartia de copt, la o oarecare distanta unul de celalat. Daca vreti, puteti sa va desenati pe foaie mici cerculete pe care sa le umpleti cu aluat. Atentie insa, incepeti din mijlocul cercului si tineti cont de faptul ca ei se mai lasa usor, adica se mai largesc in diametru. 

Se loveste tava de masa de cateva ori. Faceti operatia aceasta cu seriozitate, este foarte importanta. 

Se lasa tava sa stea la temperatura camerei cel putin 20 de minute, pana cand suprafata devine lucioasa si nelipicioasa. Se introduce tava la cuptor pentru 15-20 minute. Timpul difera de la un cuptor la altul, de la marimea macaroons-ilor, etc. Trebuie sa stiti ca sunt gata atunci cand se pot scoate din tava usor, fara sa se rupa partea de jos.

Se scoate tava din cuptor si se lasa rondelele de macaroons sa ajunga la temperatura camerei.

Se umplu cu ganash facut din cantitatile date mai sus sau, si mai simplu, cu Nutela.

Data viitoare voi incerca sa fac si cu cacao.
Succes!!!

macaroons
macaroons
macaroons
macaroons

Motul despre  care va spuneam. De aceea lovirea tavii de masa este foarte importanta.

macaroons
macaroons

Macaroons crapati in prima tava, pe care nu i-am lasat sa stea inainte de a-i introduce la cuptor.

macaroons
macaroons

Se pot pastra intr-un borcan (cookie Jar). Si, o imagine apetisanta…

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *