Am vazut o poza cu aceasta reteta pe coperta unei carti de bucate si mi s-a parut foarte interesanta. Am rasfoit cartea, am incercat sa memorez reteta si cand am ajuns acasa m-am apucat de treaba. Nu arata ca la carte, probabil ca nu am respectat intru totul reteta, dar au fost bune si prezentarea a fost de efect. Din pacate, am gatit seara si n-am avut lumina foarte buna pentru poze. Oricum, pozele sunt doar pentru ca voi sa intelegeti mai bine despre ce e vorba, nu intentionez sa castig vreun concurs cu ele 🙂
Ingrediente: 3 vinete de marime medie, 6 linguri ulei de masline, sare si piper, condimente (oregano, cimbru, busuioc sau ce combinatie va place, eu am pus si seminte de susan pe langa condimente), 12 linguri iaurt (eu am folosit Greek yogurt), 1-2 catei de usturoi tocati foarte fin, sare si cateva picaturi de ulei (optional). O rodie pentru decor, iar daca nu aveti, puteti decora cu condimente.
Continuă lectura „Vinete umplute cu sos de iaurt si usturoi”