Tort cu crema de curmale si lichior Amarula

 

tort cu crema curmale
tort cu crema curmale

Este o intreaga poveste cu tortul acesta. Am vrut sa-i fac o surpriza dulce sotului meu si m-am pomenit ca  in povestea cu turtita „de prin lada adunata, din camara maturata” , ca nu am ingredientele necesare pentru tortul cu crema de vanilie, la care ma gandisem initial. Am deschis camara, apoi frigiderul si am incercat sa inventez ceva din ceea ce am gasit acolo. Asa s-a nascut acest tortulet, care este foarte bun si foarte simplu de facut.

Ingrediente: 
Pentru blat: 4 oua, 2 linguri de apa si 2 linguri de ulei, 6 linguri de zahar, 6 linguri de nuca macinata si 2 linguri de faina, un varf de lingurita praf de copt.
Pentru crema: 200g unt, 10 curmale mari si bine coapte, 60g nuca prajita si macinata, sucul de la o portocala, esenta de vanilie, o lingurita Lichior de fructe de marula – Amarula (vezi jos).
Pentru glazura: 250g ciocolata, 2 linguri ulei si o cutie capsuni

Mod de preparare: Ouale se separa. In albusuri se pun doua linguri de apa rece si se bat pana se fac piscuri, dupa care se pun, pe rand, 6 linguri de zahar tos si se continua cu mixerul pana se poate intoarce castronul fara ca albusul sa alunece afara 🙂 . Dupa ce albusul este batut, se adauga cele 4 galbenusuri si 2 linguri de ulei, apoi nuca si faina amestecata cu praful de copt si se amesteca foarte fin pana ce compozitia devine omogena.
Se toarna in forma tapetata cu hartie de copt. Tava mea are diametrul de 21cm.
Se pune in cuptorul preincalzit, la 350F (180C) si se lasa pana trece testul cu scobitoarea… deci pana e copt. La mine a durat in jur de 20 minute, insa depinde foarte mult de cuptor.
Se scoate din tava si se lasa la racit, dupa care se taie ca sa avem 2 foi.

Cat timp se coace blatul, se poate face crema. Untul se spumeaza, curmalele se paseaza cu blender, impreuna cu sucul de portocala, esenta de vanilie si lichiorul Amarula. Se adauga in unt si la urma se pune nuca.

Se topeste ciocolata pe bain-marie, apoi se pune uleiul si se amesteca. Cand e gata, se pun cativa stropi de esenta de vanilie. In ciocolata topita se cufunda pe rand cate un capsune si se lasa la uscat pe o tavita…

Se umple blatul cu crema, se aseaza pe un gratar, cu o tava dedesupt, si se toarna deasupra ciocolata ramasa (calduta). Se intinde ciocolata daca e nevoie. La mine s-a asezat asa de frumos ca n-a mai trebuit sa intervin cu nimic 🙂
Deasupra se aseaza fructele ciocolatite.

Noi l-am taiat si servit dupa aproximativ 4 ore si nu l-am tinut la frigider, ci doar la rece.

Nu ma asteptam sa iasa asa de bun, asa ca nu m-am gandit sa pozez procesul de facere… 🙂

Amarula este un lichior din fructe de marula (Africa de Sud). Se spune ca un fruct de marula are de 3-4 ori mai multa vitamina C decat o portocala si este o importanta sursa de potasiu, calciu si magneziu. Are un gust acid, usor amarui, asemanator celui de grapefruit si o aroma aparte, greu de definit.

tort cu crema curmale
tort cu crema curmale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *